FDA a aprobat recent utilizarea sistemului Shockwave IVL (Intravascular Lithotripsy) pentru a facilita procedurile intervenţionale de angioplastie cu implantare de stent la nivelul arterelor coronare sever calcificate.
„Alergologie pediatrică ”oferă date privind originile, patogenia, diagnosticul, problemele profilaxiei și medicamentele alergiei, cât și o prezentare actualizată a bolilor alergice ale copilului.
Consumul crescut de pâine albă pare să fie asociat cu un risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare.
Apariţia cărţii Medicina genomică și bolile comune ale adultului este, fără îndoială, un remarcabil eveniment editorial, din cel puţin două motive: subiectul abordat și identitatea autorilor.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre care prevede, printre altele, actualizarea componenței grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.
Prof. dr. Ruxandra Ulmeanu ne-a vorbit despre bolile pulmonare și riscul reprezentat de acestea la pacienţii cu COVID-19.
La 25 noiembrie a avut loc webinarul cu tema „Medicina stilului de viaţă și bolile cronice – prevenţie și tratament”. Subiectele abordate au vizat stilul de viaţă în diferite afecţiuni.
Peste 500 de specialiști au participat la primul curs postuniversitar al Uniunii Europene de Gastroenterologie dedicat exclusiv bolilor rare cu manifestări digestive.
Pentru prima dată în istoria știinţei, premiul Nobel a fost acordat simultan pentru doi cercetători de sex feminin și atât de repede după ce a fost făcută descoperirea pe care o premiază.
Cinci noi aparate de ventilație ajung la Institutul Inimii, într-un moment de importanță critică, în contextul epidemiologic actual.
Aceste băuturi au fost asociate cu un risc mai mare al evenimentelor adverse cardiovasculare decât sucurile cu zahăr, fie din fructe, fie adăugat.
Institutul Național de Sănătate Publică a prezentat o analiză cu datele raportate până la data de 1 noiembrie, referitoare la pacienții cu COVID-19 din țara noastră.
Institutul Național de Sănătate Publică a dat astăzi publicității o a doua analiză a factorilor de risc pentru deces la cazurile confirmate cu COVID-19. Bolile cardiovasculare continuă să fie în top.
Anul acesta, România a fost reprezentată la ESC 2020 Virtual Competition de o echipă de medici rezidenţi cardiologi care a reușit să obţină premiul I.
Bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2 sau obezitatea, adesea efecte colaterale ale menopauzei, cresc riscurile în cazul infecției cu noul coronavirus.
Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara organizează în perioada 22-24 octombrie 2020, în mediul online, Conferința Timișoara Cardioculture - Update Meeting 2020.
Terapia cu vedolizumab prezintă un profil de siguranţă și tolerabilitate adecvat tratamentului pe termen lung în boala Crohn și în colita ulcerativă, arată studiul GEMINI LTS.
Fumatul contribuie la dezvoltarea bolilor cardiovasculare, indiferent dacă o persoană fumează în mod constant sau ocazional, arată un raport publicat de OMS, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii.
Infecţia cu noul tip de coronavirus face victime în special în rândul pacienţilor cu comorbidităţi, pe lista cărora se regăsesc bolile cardiovasculare, prima cauză de deces la nivel global, potrivit OMS.
Cursul anual Boli Cardiace Ereditare va fi reorganizat. Ajuns la cea de-a patra ediţie, acest curs va fi organizat într-un format cu totul nou, în premieră în mediul online.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe